Pitunday

Te iubesc de 4 ani cu iubire vesnica.

Te iubesc ca pe clatitele cu ciocolata.
ca pe pisoii care sar dupa orice ghemotoc.
ca pe Dunarea ce imi curge in vene.
ca pe cor si duetele noastre incredibile.
ca pe lanurile cu flori asezate fara sens.
ca pe norii de la amiaza ce picteaza apusuri nemaipomenite.
ca pe cerul de vara, noaptea, pe care se inghesuie tot universul.
ca pe sora mea,
prietena mea,
persoana mea,
tineretea mea.

Te iubesc de 4 ani cu iubire vesnica.

La multi ani Pitun :x

La multi ani puiul meu :x

Cele mai frumoase minuni,
Cele mai eeeeextraordinare tobele din toate cele create pana acum,
Cele mai de top moto din visurile tale,
Cea mai multa iubire din tot universul,
Sa fie toate ale tale,
Si viata sa iti fie un ocean de binecuvantari si imbratisari strasnice!
Te iubesc, mai :X

De ce?...

Pentru ca nu am inteles niciodata chimia, la scoala, insa chimia noastra respira in fiecare fior si intrece orice presiune osmotica, orice diferenta, orice confuzie.
Pentru ca nu am vazut in ochii nimanui ce vad in ochii lui de fiecare data cand ma vede zambind.
Pentru ca stie ce inseamna un zambet in ocna mea de sare in care am trait pana acum. Si-l iubeste.
Pentru ca vede in viitor. Pentru ca e primul, si pentru ca cred in ce spune. Pentru ca si el crede.Si e entuziasmat.
Pentru ca ma lasa sa plang, sa urlu, sa ma zbat, sau sa tac inerta pana ma calmez. Sau sa rad in hohote fara motiv.
Pentru ca ma lasa sa fiu eu, oricat de ciudat ma comport. Si ma ia in brate orice fel de atitudine as avea.
Pentru ca, desi nu ii place mereu ce imi place mie, exploreaza noi domenii. Doar asa, pentru mine.
Pentru ca imparte cu mine lucruri pe care nu le inteleg deloc. Si are rabdare.
Pentru ca atunci cand ma ia de mana nu e nevoie sa il privesc ca sa stiu ca are un zambet in coltul gurii.
Pentru ca stie exact cum sa ma ia,in cele mai multe privinte. E mult deasupra a tot ce imi doream.
Pentru ca desi le ciuntesc, le spun nesimtit, sau le impun, imi respecta deciziile. Si copilariile. Si se copilareste cu mine. Mereu.
Pentru ca a sacrificat multe lucruri pe care le avea de facut,pentru mine. Chiar daca de multe ori pentru mine erau doar mofturi. Bineinteles, mofturi care imi fac ziua sa iasa din orice tipare...
Pentru ca se zbate atat in orice fel de proiect. Chiar daca uneori e singurul din multi care se implica. Si ii place. Pentru ca e ca mine, in asta.
Pentru ca merge tantos cu mine pe strada cand sunt frumoasa. Si imi spune.
Pentru ca e uman, si stie cum e sa fii in rahat. Pentru ca nu imi e rusine sa fiu in rahat, langa el. Pentru ca pot sa fiu imperfecta. Pentru ca ne plac imperfectiunile celuilalt.
Pentru ca asculta, si aude, si vede, si simte, chiar daca nu ii zic pe sleau. Pentru ca ma citeste de multe ori. Si daca nu, face tot posibilul sa ajunga pe aceeasi lungime de unda cu mine.
Pentru ca il iubesc.
Enorm.

Inceputul si capatul meu de lume

In lunci si perle de scoici, si valuri de soare, si pumn de speranta, m-as arunca precum o sirena in oceanele fara glas. M-as prinde cu bratele de tamplele tale care imi fac tot trecutul, prezentul si viitorul, sa tremure, ca sa simt cum iti pulseaza sangele, cum iti susura gandurile odata cu fiecare ticait al inimii.
Sa ma rup in mii de fire de roua, ca sa rasar in fiecare dimineata pe florile zambetului tau trezit din lumi de otel si cuart; si m-as transforma in culoarea nemuririi, ca sa simti pe buze curcubeul fara a fi trecut prin furtuna.
Stateam acolo si nu stiam daca genele imi canta fericirea in cascadele lor sau daca ma pierd si mor in clipa aceea, sub ochii tai. Am vazut intreaga mea viata, intr-o secunda, trecand ca un fulger. Dupa aceea, nu am stiut ce sa ii raspund primei mele clipe de liniste profunda.
Era gol, era infinit, era vid, era totul, era sufletul sufletului meu care te privea in ochi.
Si am stiut.
Si oricate lumi ar muri, si oricati sori as avea deasupra crestetului, as putea trai numai in amintirea acestei seri. Ca sa cuprind in causul palmei si in paloarea buzelor, intreaga mea descatusare. E la fel de intens ca neputinta de a te misca atunci cand stii ca e ultima ta clipa, e la fel de rasunator ca cea mai minunata simfonie de Mozart, la fel de rascolitor ca un acord rock, la fel de tandru ca atingerea lui Dumnezeu.
Omul spune ca nu poate descrie asta.
Insa se poate.
Este... ca si cum ai atinge cerul cu degetele, desi ai fost invatat de mic ca cerul este imposibil de atins. Si te dor gandurile de atata fericire, incat iti simti sufletul greu ca o salba de minuni, si nu stii daca sa respiri sau nu, ca sa nu treaca secunda aceea.
Nu stiam cum e sa iubesti asa.
Daca stiam, te-as fi cautat si la capatul lumii...

Clipa vesniciei mele muritoare

Asteptam in seara aceea sa scriu romanul vietii mele.

Un nimic plin de totul meu, un rasuflet de fluture, o panza de pictor ce si-a pierdut culorile, un sacrilegiu. In inima inimii aceleia pulsa inca cantecul vantului si al salciilor. In palma aceea era inca palma mea, si in talpa aceea era inca pasul calatorului neincetat, neinfricat, insetat de sangele apusurilor si de tunetele glasurilor. Nu stiam daca ochii mei au orbit sau sunt doar bandajata, ca odinioara. Nu stiam daca ceea ce glasuiesc va fi prins in aripile unei nonsalante izbitoare si va fi aruncat in foc si in cenusa de iad si de cianura, nu stiam ca atunci cand am strans pumnul de nedreptate, de durere si de dor, urma sa simt ca va trebui sa i-l infig cuiva in pantece, cu un cutit mai ascutit decat limba lor blestemata. Mi-as arunca pliscul de pescarus nemuritor in largul marii de agate si cuart. Sa prind visul cu degetele rasfirate, sa adulmec perla ascunsa in cea mai apropiata de mal scoica. Sa strang in pumn durerea aceea cu care m-a izgonit din infernul lui provizoriu, ca sa nu ii culeg lacrimile. Stia ca gradinile noastre pot creste doar cu zambet. As vrea sa il vad din nou. Dar am ochii orbi si gura spintecata, si sufletul pangarit. Ma zvarcolesc in clipa muritoare, ca sa umplu paharul vesniciei mele.

E soare, si curcubeu,si ploaie,si nori,si apus, si fulgere, si tunete, si ninsoare, si dunare,si mare, si aer, si padure, si copaci, si bucurie, si libertate, si iubire.

Tata. Mi-e dor de tata.

*Nota*

Am strans aici cateva scrieri ce le`am scurs din stilou in ultima vreme... Am vrut ca tata sa le citeasca,dar nu am apucat sa i le dau. Fiind cu blog dedicat lui, le pun aici. Stiu ca semnele au mereu un fundament.

Drept raspuns al scrisorii tale

Drept raspuns al scrisorii tale primite de cu seara... in caz ca nu imi e adresata mie,voi face tot posibilul sa o dau mai departe destinatarului potrivit. Daca este pentru mine, primeste acest raspuns.

Dragul meu coleg,

Sunt zile in care nu stiu sa adorm fara sa te vorbesc cu tine in gand. Luni, marti, miercuri, joi, vineri, sambata, duminica.

Sunt zile in care as da orice sa pot face parte din culisele universului tau,care se innoieste in fiecare zi,si se schimba,si la care tin atat de mult. As da orice, chiar si culisele mele.

Mi`e frica.. Mi`e atat de frica incat nu stiu daca fiecare pas pe care il fac e unul de avansare sau de regresie. Mi`e frica sa plec. Si sa te pierd. Vreau sa fim amandoi in aceleasi culise. Imi cunosti toate mastile. Si fata palida si plansa din spatele lor. Nu stiu daca voi putea urca vreodata pe alte scene decat cele pe care pasesti si tu in fiecare seara, cu mastile tale dupa care se ascunde fata ta palida si plansa. La fel ca a mea. Ca aceea pe care o recunosti in oglinda.

Sunt zile in care suntem spectatori la spectacolele noastre. La cele cu masti, sau la cele fara ? Nici eu nu stiu... cert e ca din sala, lucrurile par teribil de dramatice.

Sunt zile in care ma trezesc spunandu`mi ca abia astept sa ma urc pe scena cu tine. Pe scena vietii mele. Luni, marti, miercuri, joi, vineri, sambata, duminica.

Te astept. Acolo unde aruncam mastile si bem un pahar cu apa de la chiuveta.

Cu drag, colegul tau din stanga... de fiecare zi...